miercuri, 30 decembrie 2015

La multi ani!



Nu va urez sa aveti un an mai bun, impliniri, realizari, fericiri, bla-bla-bla…
Va doresc sa aveti incredere in voi, sa aveti grija de voi, sa va ancorati bine in realitate si in cele din urma sa fiti multumiti cu ceea ce sunteti si ceea ce-ati stiut sa alegeti.
Aaa… si sanatate sa aveti!

marți, 29 decembrie 2015

Poza 3

O benzinarie in centru. Masini putine. Un barbat isi ia baiatul pe dupa gat si impreuna se rup din zid. Sunt binisor imbracati. Tigani. Isi zambesc unul altuia. E soare. Pustiul pare sa aiba sapte-opt ani. Se opresc la primul cos de gunoi si cauta cu meticulozitate si rabdare in el. Trec mai departe, nu aflu ce-au gasit. Banuiesc ca le-a mers bine, mde, e cos de centrul Bucurestiului. Mai incolo, pe marginea zidului unei florarii inchise sed femeia si un copil mic cu mucii siroind. Florile sunt stralucitoare, par mai degraba facute din zahar pentru tortul miresei. Femeia da din cap. In jurul lor sunt coji de seminte, hartii, resturi de mancare si apa cu spuma, multa apa cu spuma. Femeia da din cap. Ma uit in urma, barbatul si baiatul isi intind unul altuia prada. Femeia nu conteneste sa dea din cap. Probabil e bolnava. Si barbatul si copiii sunt. N-o sa afle niciodata ce e aia viata…
Sarbatori fericite!

luni, 21 decembrie 2015

Poza 2

Cofetaria Ana, Dorobanti. E aglomerat, vin sarbatorile. Printre doamne elegante si domni la costum se vad prajiturile. Parca sunt fotografii, tablouri, parca sunt pasari exotice nu prajituri. Pe marginea de beton a cladirii sed o batrana si un copil. Amarati! Nu spun nimic nici unul, nici altul. Nu intind mana, desi sunt acolo pentru mila trecatorilor. Femeia pare amortita, nu misca. Are o haina jerpelita mult prea mare pentru trupul ei marunt, legata in jurul salelor cu o sfoara. Fata-i numai crevase adanci si ochii-s pierduti. Nu-i gasesti daca-i cauti. Copilul isi roteste capul, se rasuceste, n-are stare. Are o hainuta grosuta si caciula. Nu pare sa-i fie frig. Ii intind batranei o hartie. O apuca mecanic si o baga in buzunar. De ce tii copilul aici, de ce nu-l lasi acasa la parinti? N-are parinti imi spune strivind cuvintele intre gingiile moi. O fi asa, n-o fi asa, nu stiu. Ma uit peste umar. Batrana sta ca o statuie infipta in zidul cofetariei Ana, copilul se agita alaturi.
Sarbatori fericite!

duminică, 20 decembrie 2015

Poza 1

Sambata, Bucuresti, cartierul X, strada Y. Intru sa cumpar o cutie de suc. Acum ceva vreme era un ferometal acolo, la parterul blocului. Apoi a fost o cofetarie. Acum e un magazin cu de toate. Iau sucul si ies. O femeie isi plimba copilul in carut in fata magazinului si-i canta. “Mami, mami, puiul mamii”. Se straduie sa mentina carutul in pozitie orizontala pentru ca acesta sa nu se prabuseasca peste roata din fata. E vechi si stricat. Probabil e luat de la gunoi. Femeia are haine modeste. Trec mai departe. Intre magazinul cu de toate si cafenea e intrarea la scara blocului. In spatiul de 2x2 pana la usa blocului care ofera oarecare adapost e un culcus facut din cutii de carton si toale vechi. Langa el mai e unul pe care la inceput nu l-am observat. E cat un cos in care dorm pisoii. Tot din carton si niste carpe mai groase. E rotund, o fi fost o cutie de tort sau ceva asemanator. Femeia nu are varsta. E mica si are un defect fizic, e un pic cocosta. “Mami, mami, puiul mamii”. In cafenea e un singur client. Pe canapeaua din piele bej un domn la vreo 65-70 de ani imbracat impecabil, la costum cu camasa alba si cravata, isi citeste mailurile pe celular. Cafeaua abureste imprastiindu-si aromele. Femeia se intoarce, priveste ingrijorata spre culcus, ea stie de ce, apoi impinge iar carutul prin fata magazinului cu de toate. “Mami, mami, puiul mamii”...
Sarbatori fericite!

sâmbătă, 12 decembrie 2015

prietenul meu MIC

MIC era prietenul meu. Venea de pe Steaua MCXX2CW în fiecare sâmbătă să ne jucăm. MIC nu era mai mai mic decât mine ca vârstă, dar avea corpul unui copil de doi ani. Aşa erau toţi ai lor, scunzi şi rotunzi.
MIC avea un costum spaţial verde cu fante lunguieţe în jurul ochilor. Avea multe fante costumul spaţial al lui MIC, de jur împrejurul rotundului de verde. MIC vorbea întruna, toţi cei de pe Steaua MCXX2CW erau grozav de vorbăreţi. Mi-ar fi plăcut să-i văd buzele atunci când vorbeşte, dar el nu purta niciodată cască, doar ochii îi treceau dincolo de materialul rezistent la radiaţii prin lentilele groase de plastic, altceva nu răzbătea din el. Şi bineînţeles nici ochii nu se vedeau, căci plasticul era complet opac. Eu doar îmi imaginam cum trebuie să arate MIC. De altfel nu ştiam nici măcar cum îl cheamă. Sistemul de decodare a vocilor scotea un schelălăit ca de câine izbit cu piciorul atunci când MIC îşi spunea numele. Numele acesta l-am inventat eu.
MIC trăgea dungi adânci cu sabia laser în colbul gros din grădina casei. Încerca să deseneze o navă spaţială. Ce altceva puteam să facem într-un mediu atât de sinistru?! La un moment dat MIC s-a oprit din rostogolire. Sabia laser se poticnise într-un glod dur. MIC a început să-l râcâie cu sabia.
- Ei, ce-i asta? – m-a întrebat mirat. MIC punea rar întrebări. El ştia tot despre orice. Sau aproape…
- Nu ştiu! – i-am răspuns răstit.
Dar ştiam. Era un fir de iarbă pietrificat pe care îl puteam păstra doar pentru mine, ca şi un gând măcar. Am fost bucuros că n-a trebuit să mă simt prost o bucată de vreme pentru firul de iarbă ascuns, căci imediat maică-mea a strigat pe fereastră.
- BIC, haide, ia-ţi la revedere de la prietenul tău şi vino la masă.
- Trebuie să plec – i-am spus lui MIC. Trebuie să merg la masă. Rămâne pe sâmbăta viitoare.
- Da – mi-a răspuns MIC la fel de trist ca şi mine. Apoi s-a aşezat jos în colbul înalt cât bocancii cu talpă metalică groasă ce compensau lipsa gravitaţiei, şi-a scos combinezonul verde cu bocanci cafenii, şi-a pus în picioare şosetele albe, sandalele, apoi şi-a tras pantalonii scurţi de velur şi cămaşa cadrilată, a scos din buzunar dispozitivul de teleportare şi mi-a făcut scurt cu mâna.
- Pe sâmbăta viitoare!

duminică, 6 decembrie 2015

Voiam să facem un copil

voiam să facem un copil
ea a spus să-l facem din cocă
pentru că are să crească mai uşor
are să fie pufos şi-o să zâmbească tot timpul

eu am propus să-l facem din zăpadă, alb
cât ninge ţinem pe balcon
iar când are să se topească de drag
îl adunăm într-o cană
din care au sa se hraneasca toată vara flori

doctoriţa de familie ne-a sfătuit
să tragem o copie după unul gata făcut
are ea o imprimantă taciles la cabinet
i-ar fi mult mai simplu şi ei mai ales acum
de când ne ţinem toată viaţa pe card

mama s-ar fi mulţumit şi cu prâslea din poveste
numai să fie o poveste originală
iar prâslea cu totul şi cu totul…
cu totul şi cu totul…
na că nu mai ştiu cum voia mama sa fie
cred ca destept

până la urmă am renunţat
căci pentru un timp ne-au despărţit
pe mine m-a luat EA, pleacă o vreme
şi a aruncat romanul cu coperţi vişinii
în care locuiam pe fundul genţii, să fie
pe prietena mea, muză într-un volum de poezie
a cules-o din raft EL, a răsfoit-o într-o doară
şi a aruncat-o pe noptieră lângă alte 4 romane neîncepute
şi o pereche de ochelari cu rame galbene subţiri