Valul terorii răspândit de fundamentaliştii islamici din inima Parisului în întreaga Europa a ajuns până în România. Astă seară un apel deznădăjduit la 112 anunţa că în comuna Ciocârlatele un individ necunoscut a luat un ostatic şi s-a baricadat în casa a treia dinspre capu uliţei, casă din care se aud de jumătate de oră zbieretele disperate ale celui sechestrat. Martorii oculari menţionează că ţipetele bărbatului “nu vreau să mor, sunt tânăr încă”, “săriţi, salvaţi-mă”, “mă ucide bestia” se aud până în capătul celălalt al comunei împiedicând buna desfăşurare a activităţilor programate la cârciuma din localitate.
În mai puţin de cinci minute de la apel, umplând de ruşine trupele antitero pariziene, au ajuns la faţa locului zece microbuze ale DIAS pline ochi cu mascaţi înarmaţi până în dinţi, şapte transportoare auto blindate TAB-77 cu armele în poziţie de tragere, cinci lansatoare de rachete, trei tunuri antiaeriene, două tancuri şi căruţa lui Bebe Pupătot reprezentantul local al ziarului “Zori senine” înarmat doar cu un blocnotes şi un pix BIC. Trupele au înconjurat casa şi aşteaptă planul detaliat de acţiune de la comandantul suprem al forţelor înarmate, în timp ce câteva elicoptere Puma survolează zona măturând cu reflectoarele ograda şi speriind de moarte găinile din cuibar şi puii lor nenăscuţi. Soldaţii aflaţi pe poziţii sunt absolut îngroziţi de rugile disperate, din ce în ce mai palide, ale celui dinăuntru şi ochii li se umezesc abundent. Omul se luptă pentru viaţa sa, iar zgomotele care răzbat din interior sugerează clar celor de afară că ceva grav se petrece şi o intervenţie rapidă este absolut necesară pentru a-l mai putea găsi în viaţă. Imediat apare şi negociatorul ce se alătură trupelor de elită care forţează intrarea. Un drug imens de fier cu patru mânere pe o parte şi patru pe cealaltă, pe care îl cară opt vlajgani vânjoşi este izbit cu putere în uşă iar aceasta cedează cât ai clipi, cei opt vânjoşi trecând imediat prin deschiderea lăsată, prin prima încăpere şi apoi prin peretele de paiantă care desparte cele două încăperi, prin a doua încăpere, ieşind val-vârtej prin gaura uriaşă pe care drugul de fier a făcut-o în peretele de chirpici din spatele casei. Negociatorul se trezeşte dintr-o dată singur faţă în faţă cu sălbatecul terorist şi ostaticul său şi se cutremură. Teroristul are capul înfăşurat într-un shemagh îmens nelăsând să se vadă niciun petec din faţa sa, corpul învelit în ceea ce pare un dishdash şi picioarele goale. Ţinând capul ostaticului între picioarele sale bestia îl arde viguros peste fesele dezgolite cu ceva asemănător până la identificare cu un făcăleţ pentru mămăligă. Soldaţii sunt pur şi simplu oripilaţi, iar unii chiar cedeaza psihic, rămânând blocaţi în pridvor să-şi verse maţele în câteva ghivece cu muşcate uscate.
- Mamă ce frig şi ce întuneric e aici! - se zburleşte primul mascat care apucă să pună piciorul în prag şi să acopere spatele negociatorului.
- Uauuuu… şi ce pute! - mormăie al doilea care intră, abia auzit de cei din jur prin masca de gaze, gluga antiglonţ şi combinezonul de scafandru din neopren (cu care după evenimentul de pe lacul Siutghiol au fost echipaţi toţi luptătorii DIAS, just-in-case, ca să nu-i mai găsească situaţia nepregătiţi, cum s-a întâmplat acolo pe lac, când ăla zbiera înnebunit în apă şi ăştia îi făceau cu mâna de pe mal “rezistăăă că venim acuş”).
- Da ce-oţi vrea cioflingarilor lumină ca la Parij şi căldură ca la arabi? De unde parale? Că ăştia de la guvern dau c-o mână şi iau cu două - se aude ca venind din neant un glas ce pare de femeie, în timp ce arabul continuă să izbească gospodărăşte cu făcăleţul fesele ostaticului care a tăcut chitic de când au apărut mascaţii.
- سلوا كؤوس الطِلا لأمير الشعراء أحمد شوقي – încearcă negociatorul să dezgheţe atmosfera extrem de îngheţată, suflându-şi în palme, în timp ce privirea sa încearcă să erodeze încrederea în sine a teroristului.
- Ce ziseşi maică? – se aude din nou acelaşi glas de femeie, de data aceasta vorbele părând a veni chiar din locul ocupat de teroristul arab.
- الشاعر بيرم التونسي - قللي ولا تخبيش ي – încearcă negociatorul o nouă metodă de a acapara atenţia acestuia şi de a-l opri din schingiuirea bărbatului prins cu capul între picioarele sale.
- Aoleu maică da o luarăţi razna rău de tot de când cu vâjâiala asta din Parij. Nu pricep o iotă din ce zici.
Nu mai e nicio îndoială, fie teroristul mai are un ostatic femeie ascuns undeva sub dishdash, fie, ceea ce pare mult mai plauzibil, teroristul e român şi ceea ce e şi mai uluitor, e o femeie!
- Doamnăăă, dumneavostră sunteţi terorist? Doamnăăă, dumneavoastră sunteţi doamnă? – se cutremură negociatorul, care în fine poate să-şi dea jos gluga combinezonului lăsând să alunece în bătaia lunii o frumoasă podoabă capilară neagră-corb ca ţeava de eşapament de la TAB-uri.
- Nu maică… da maică… – se bâlbâie teroristul, semn că nu şi-a pregătit prea bine luarea de ostatici şi că nu e chiar un profesionist de primă mână aşa cum se bănuia iniţial. Io mi-s Tanti Aglaia a lu Pătrunjel din Ciocârlatele.
- Luminează-ţi faţa – ţipă unul dintre soldaţi milităreşte.
Şi Tanti Aglaia a lu Pătrunjel ridică un colţ din ceea ce e de fapt o broboadă veche care-i acopera faţa, nicidecum un shemagh.
- Şi bărbatul ăsta pe care îl chinui cine e?
- Cum cine?!Omu mieu! Iar o venit băut acasă. Maică Sfântă care eşti în ceruri, când ai de gând să-l scăpi de beteşugul ista, că io nu mai răzist?! Că i-am zis! Bărbate, dacă oi veni iar în patru labe de la cârciumă la mine în pătul nu mai dormi. Şi el ioc!
- Aşa-i Ioane? – sare din spatele soldaţilor Ghiţă Ghioagăscurtă poliţistul comunei. Iar băuşi şi te îmbătaşi arzăte-ar focu să te arză?! – şi incumbentul numit Ion numa ce-şi vâră iar capul între fustele nevesti-sii, după ce văzând acalmia de pe câmpul de luptă încercase timid mai devreme să-l tragă îndărăt.
- Aşa-i Ghită! – se aude înfundat de undeva din pântecul femeii. Da mă jur că asta e ultima dată. Dacă ştiam că se face atâta hărmălaie din cinci pahare de pălincă zău dacă mă mai duceam. Că a lu Ghiorţ bău juma de litru alaltăieri seară şi nu-i dărâmă nimeni casa şi nici vâjâială ca la nebuni nu fu.
- Sunteţi martori c-a promis – ţipă Tanti Aglaia răsucind făcăleţul de mămăligă spre soldaţi precum Brutus sabia spre preamăritul Cezar.
- Martori! – se aude corul de oşteni ridicând mâna dreaptă, în timp ce comandanţii dau semnalul de retragere.