Eu în general cred cǎ lucrurile trebuie sǎ vinǎ de la sine,
sǎ curgǎ. Un rezultat sǎ conducǎ la o decizie fireascǎ, decizia la o acţiune
fireascǎ, acţiunea la un nou rezultat şi tot aşa. Orice interpunere în aceastǎ
secvenţǎ de etape fireşti, normale, conduce mai devreme sau mai târziu la
tulburǎri grave ale procesului şi la alterarea iremediabila a rezultatelor. De
aceea am ezitat sǎ dau curs invitaţiei şi mi-arn vǎzut de treabǎ mulţumind
politicos amicului. Vineri însǎ, pe nepusǎ masǎ, dau nas în nas cu el exact când
mǎ aşteptam mai puţin. "Ai fost la ǎştia cu revista?!" - mǎ întreabǎ
direct şi vǎzând ezitarea mea, clatinǎ din cap a dojana, pentru a pune apoi mâna
pe telefon. "Auzi?! Hai salut. Uite sunt aici cu amicul cu poveştile despre
care ţi-am vorbit. Trece pe la tine în zece minute? E în regulǎ? Bine, merci!
Vii sâmbǎtǎ la Scoica? OK, ne vedem acolo. Vine şi Magda?! Boierie! Sǎ trǎieşti
barosane, ne vedem sâmbǎtǎ atunci." Aşa cǎ obligat-forţat mǎ sui într-un
taxi, dau fuga acasǎ sǎ iau hârtiile şi mǎ proptesc în poartǎ la "Avântul
Constǎnţean - Sǎptǎmânal şi tipografie". Şeful, un tip tânǎr, la patru
ace, cu o figurǎ mai degrabǎ de ospǎtar sau de creator de modǎ decât de şoarece
de bibliotecǎ, mǎ primeşte zâmbind. "Poftim, poftim" şi fǎrǎ sǎ aştepte
sǎ deschid gura îmi smulge hârtiile din mânǎ, se aşeazǎ confortabil în jilţul pe
care tocmai l-a eliberat şi începe sǎ le frunzǎreascǎ aşa cum ai fila cǎrţile
de joc pentru a te lǎmuri dacǎ ai suficiente sǎ joci la culoare sau tragi la
perechi. "Organe are?" ridicǎ el ochii spre mine şi mǎ priveşte fix.
La dracu! Ce naiba o vrea sǎ spunǎ?! Întrebarea mǎ ia totul pe nepregǎtite şi îmi
pare complet nelaloculei. Organe, organe... Primul gând mǎ duce spre organe de
maşini, materia aia fǎcutǎ prin facultate. "Ai luat examenu la
organe?!" "Ţi-a ieşit calculul la organe?!" Hai cǎ trebuie
sǎ ştiţi, ansamblul ǎla bielǎ-manivelǎ pe care orice student politehnist l-a
proiectat mai devreme sau mai târziu. Dar ce treabǎ sǎ aibǎ Avântul Constǎnţean
cu biela şi mai ales cu manivela?! Sǎ fie vorba despre celelalte organe?!
"Dǎ fuga în piaţǎ şi ia-mi o pungǎ de organe sǎ fac o ciorbǎ" îmi spunea
maicǎ-mea şi-mi fǎcea vânt pe uşǎ
cu banii într-o mânǎ şi punga de-un leu în cealaltǎ. "Ce porcǎrie de
organe, sǎ nu mai iei niciodatǎ de la ǎştia, auzi?!" se burzuluia ea întinzând
pe masǎ ficaţi, pipote, inimi. Nu, nu, nu poate fi vorba nici despre organele
de pasǎre. Mǎ dau bǎtut mai ales cǎ individul continuǎ sǎ mǎ ţintuiascǎ cu privirea,
ca Ţepeş pe osmanlâi, aşteptând de la mine un rǎspuns ferm. "Organe? Ce
fel de organe?" - întreb timid, stingherit de nepriceperea mea într-ale
subansamblelor fie ele mecanice sau gǎinǎreşti. "Sexuale!" replicǎ el
prompt arǎtând din ochi spre şliţul meu. Mǎ uit şi eu spre el şi încremenesc
nedumerit. Sunt mici, mici de tot, cǎ aşa se întâmplǎ când am emoţii. Dar ce
treabǎ sǎ aibǎ mǎ scuzaţi organele mele cu poveştile?! Apoi
"Biiiiing" îmi picǎ fisa. "Aaa... organeee. Nu prea sunt!" recunosc
eu cinstit. Şi încerc sǎ-mi amintesc care sunt poveştile în care apar şi înlǎnţuiri
amoroase. Individul însǎ nu aşteaptǎ sǎ gǎsesc poveştile cu pricina şi începe sǎ
citeascǎ câteva rânduri din fiecare poveste. Dupǎ vreo douǎzeci de secunde prinde
a rade pofticios. "Sadoveanu domnule, Sadoveanu! Ce-ai tu aici e
Sadoveanu." Râd şi eu încântat. Alǎturarea de Sadoveanu mǎ mǎguleşte deşi
mi-e foarte clar cǎ n-am nici în clin nici în mânecǎ cu maestrul. "Dar
Sadoveanu e mort domnule. Mort. Gata! E în coşciug, coşciugul bǎtut în cuie şi
coborât doi metri sub pǎmânt. Gata cu Sadoveanu, e dus. Mort şi îngropat. Nici
dracu nu mai citeşte azi Sadoveanu. Toatǎ lumea vrea sex. Asta se vinde. Sex,
nu Lizuca, nu Patrocle!" Ţac-ţac, ţac-ţac. Rotiţele încep sǎ se învârtǎ din
ce în ce mai repede. E ceva sex în poveştile mele?! Ar fi ceva. Pe undeva e. Încerc
sǎ-mi amintesc dar e o nebunie în capul meu. Cuvinte, fraze, paragrafe,
titluri... Organe... organe... Organe nu prea sunt. Poate în povestea “De-a
baba oarba”. Sau în “Cafeaua cu buze transparente”. Individul a încetat însǎ
demult sǎ mai aştepte un rǎspuns din partea mea. Rǎsfoieşte hârtiile în cǎutare
de ceva potrivit publicǎrii. Eu mǎ fâţâi pe scaun uşor stânjenit. "Poate Cerere
în cǎsǎtorie" - încerc eu marea cu degetul. El smuceşte teancul de hârtii şi
cautǎ Cererea în cǎsǎtorie. "E ceva sex acolo. El şi ea ajung sǎ împartǎ întâmplǎtor
aceeaşi garsonierǎ. Nu se plac, sunt urâţi, dar încet încet se atrag ca doi
magneţi şi ajung sǎ împǎrtǎşeascǎ o dragoste carnalǎ, animalicǎ." El n-a gǎsit
încǎ povestea. Eu am rǎbdare. O gǎseşte şi citeşte rapid în diagonalǎ. Când
ajunge la final marginile buzelor care pǎruserǎ cǎ înfloresc se prǎbuşesc
brusc. E dezamǎgit. "Bine domnule şi organele?! Marieta asta a dumitale e o
victorianǎ, o virtuoasǎ cu rochia închisǎ sus pe gât şi cu trena mǎturând
praful de pe podea şi ascunzând pânǎ şi bǎtǎturile cǎlcâielor, pe lângǎ ceea ce
se cere în ziua de azi. Astea cu mângâieri, cu alinturi, cu priviri pe sub sprâncene
mergeau acu treizeci de ani. I-ai vǎzut p-ǎştia mici?! Pǎi trei sferturi şi-o
trag pân la paişpe ani. La optişpe sunt deja sǎtui." "Mariana" îl
corectez eu încruntat dar el nu mǎ bagǎ în seamǎ. A trecut la urmǎtoarea poveste.
A doua, a treia, a patra, a cincea... Nu pare sǎ gǎseascǎ nimic potrivit. Sau
poate cǎ toate sunt potrivite, mai ştii?! La a zecea începe sǎ râdǎ din nou. De
data asta nu mǎ mai lansez în presupuneri nepotrivite. Sunt circumspect. Dar
tipul continuǎ sǎ râdǎ bǎtând cu degetul în foaia de hârtie. Capǎt curaj şi zâmbesc
şi eu. Ei, a gǎsit ceva. "Ia uite domle. Vrǎbii, pisici, gândaci de bucǎtǎrie."
E mǎgar! Nu era gândac de bucǎtǎrie, era un cǎrǎbuş. Dar vaaaai, numai pe asta nu
trebuia s-o gǎseascǎ. E un dezastru general. Ceea ce banuiam se adevereşte când
individul deschide iar gura. "Pǎi cu asta vrei dumneata sǎ cucereşti
publicul domnule?! Cu gândǎcei, cu vrǎbii, cu pisici?! Pǎi ce, eşti un Gârleanu
în miniaturǎ?! Publicul vrea azi sex, organe, dragoste pe masa din sufragerie, în
baie pe pian, în bucǎtǎrie pe aragaz. Publicul nu mai are timp de fineţuri, de
descrieri romanţioase, de amǎnunte neesenţiale. Nu mai citeşte nici dracu
chestii d-astea filozofice sau descrieri a la Balzac de zeci de pagini de nici
nu ştii unde a ajuns punctul ǎla care trebuie sǎ cadǎ pe I. În ziua de azi
trebuie sǎ fii concis, la subiect, sǎ scrii pentru cǎlǎtorul de şapte care citeşte
în picioare în metrou, pentru ǎla de-aşteaptǎ autobuzul de zece şi citeşte în staţie,
pentru fata aia care mai furǎ câte o paginǎ pe sub birou între douǎ sarcini de
la şefu. Ţaca paca. S-au întâlnit, s-au plǎcut şi trec la treabǎ. Înţelegi?! Crede-mǎ
cǎ ştiu ce vorbesc. Sunt în branşǎ de cinşpe ani şi ştiu cum au evoluat
lucrurile." Îl privesc pierdut. Are dreptate! S-au schimbat vremurile. Tânǎrul
îmi vorbeşte la per tu deşi sunt probabil douǎzeci de ani diferenţǎ între noi. În
favoarea mea. Sau în fine, a lui... Nu-l intereseazǎ textele, doar sexul. Pe
masa din sufragerie, pe pian, pe aragaz. Mǎ resemnez. N-am încotro, nu-mi rǎmâne
altceva de fǎcut decât sǎ mǎ mulez dupǎ cerinţele vremurilor. Masǎ, pian,
aragaz...
"De Abjectu ai auzit domnule?! - mǎ mai întreabǎ în
timp ce mǎ conduce de braţ spre uşǎ
ca şi cum ar vrea sǎ se sigure cǎ dispar. Are un blog şi nişte piese de teatru.
S-au jucat pe la Bulandra parcǎ. Scrie colosal domnule, colosal. Sǎ-l citeşti!
Mai ales p-aia cu tampoanele s-o citeşti, e viralǎ. Nu-i porcos, da are organe.
La greu! Mǎ-nţelegi ce vreau sǎ spun?! Ăsta dacǎ ar vrea sǎ tipǎreascǎ la mine,
avere am face. Pe bune! A-ve-re! Gârleanu şi Sadoveanu nu se mai tipǎresc
domnule nici pentru copii" - îmi mai explicǎ amicul amicului înainte sǎ-mi
întindǎ hârtiile şi sǎ deschidǎ uşa.
Naiba ştie, poate cǎ are şi el partea lui de dreptate. Cert e cǎ eu gata, nu
mai încerc niciodatǎ sǎ public. M-am lecuit definitiv.
